Fără categorie, Proiecte de design interior

Un apartament în tonuri de primăvară

Acasă, mai mult decât a fi un spațiu de locuit, ar trebui să însemne o oază de liniște, un mediu care să contribuie  la starea de bine.

Proiectul de amenajare interioară propus de Atelier MASS creează un spațiu luminos, bine compartimentat, coerent prin cromatică și finisaje, infuzat de optimismul pe care îl inspiră nuanțele primăvăratice de verde.

Tonurile calde de lemn sunt asociate cu alb și gri, punctate cu verde salvie în holul de intrare, idee preluată în living pentru o zonă de lectură relaxare, pusă în evidență de plafoniera Tilted, de la Unique Lighting.

Bucătăria deschisă continuă linia cromatică, punctată prin backsplash-ul în aceeași nuanță de salvie.

Pentru baie, designerul a ales o inspirație montană, cu verde mușchi și conifere, transpuse într-o notă urbană cu ajutorul corpurilor de iluminat din colecția Statement: Surround, unde globul de sticlă susține paravanul de ciment compozit și Comfort.

Despre Atelier MASS

Atelier MASS este un studio de arhitectură din Cluj, fondat în martie 2011 de către patru prieteni, foști colegi, care împărtășeau aceeași pasiune pentru proiecte care să depășească limitele practicii profesionale și care colaboraseră la diverse concursuri de-a lungul timpului.

Pe baza experienței multidisciplinare, munca noastră de design caută noi colaborări cu specialiști din alte discipline pentru a crea soluții mai bune. Mai mult, suntem personal implicați în diferite domenii conexe arhitecturii. Esențial este interesul comun în cercetarea mediului urban românesc și identificarea unor soluții de îmbunătățire simple, la scară mică, cât și a tendințelor de dezvoltare viitoare care vor contura mediul nostru online și offlline.

Mai multe detalii despre activitatea Atelier MASS – https://ateliermass.ro/