Noutăți

Iluminatul în 2024: Inteligență și Eficiență Energetică în Prim-plan

Tendințele în materie de iluminat interior își îmbracă în această primăvară, hainele minimalismului și al eleganței, în completare cu eficiența și funcționalitatea. Mai mult decât atât, pentru a exista o armonie perfectă între componența estetică și utilitatea practică, tendințele urmează și aspectul sustenabilității.

Surpriza anului 2024?

Iluminarea centrată pe om. Acest concept de iluminat al cărui obiectiv este alinierea cu ritmurile noastre naturale va câștiga o atenție semnificativă în acest an. Trendul pune accent pe iluminarea care se adaptează la rutinele noastre zilnice, oferind spectrul și intensitatea luminii potrivite pe tot parcursul zilei pentru a ne îmbunătății bunăstarea şi productivitatea.

Gama Line este o inovație ce aduce o serie de beneficii semnificative pentru confortul și eficiența iluminării într-o notă a minimalismului contemporan. Funcția de dimabilitate și senzorul inteligent asigură un iluminat ce poate crea o atmosferă diferită în diverse contexte, de la ambientală până la cea de lucru sau de relaxare. Corpul este echipat cu lentile optice speciale, cu un indice unificat de orbire (UGR) <9, care asigură confort vizual și protecție sporită ochilor la contactul cu lumina. Minimalismul în designul corpurilor de iluminat își menține popularitatea și își aduce contribuția în transformarea spațiilor într-un mod subtil, de impact. Liniile curate, formele simple și culorile neutre rămân alegerea preferată a celor care apreciază designul simplu și rafinat, creând astfel încăperi armonioase și contemporane.

Modular 3 140023
MODULAR 3 140023
MODULAR 6 140024

Forma geometrică și tehnologia modernă a gamei Modular creează un efect vizual impresionant. Designerii ne propun în această primavară să ne bucurăm de culori vibrante și variate în natură, iar spațiile interioare să devină monocromatice. Această abordare oferă un aspect elegant și echilibrat, punând în valoare texturile, formele și lumina într-un mod subtil, cu impact.

Spațiile monocromatice permit accentuarea detaliilor și a texturilor. Jocul subtil de umbre și lumini, împreună cu diferitele tonuri în cadrul aceleiași culori, adaugă adâncime și interes vizual într-un mod rafinat. Astfel, chiar și în lipsa unei palete cromatice variate, spațiul poate deveni captivant și plin de personalitate. În astfel de spații, accentele de lumină sunt aduse prin utilizarea unor lustre impresionante dar minimaliste în același timp, precum Drifter sau Passage.

Pentru un concept liniar cu impact vă recomandăm gamele Vizio si Radian.

Folosirea unei singure culori în diferite nuanțe permite integrarea diverselor elemente și obiecte într-o manieră fluidă, fără a perturba echilibrul vizual al încăperii. Acest lucru poate face spațiul să pară mai aerisit, amplificând luminozitatea și impresia de spațiu deschis. Tendințele în designul interior 2024 aduc un plus de stil și personalitate încăperilor, asigurând, în același timp, și un consum energetic redus.

Te încurajăm să explorezi mai multe opțiuni pe site-ul nostru și să alegi soluția de iluminat care să se potrivească cel mai bine nevoilor și stilului tău.

Îmbrățișează tendințele viitorului în designul interior și îndrăznește să reinventezi iluminatul în casa ta.