Proiecte de design interior

UpArt Hotel, eleganță și confort într-un proiect marca Borodi Design

Concept relativ nou pe piața românească, aparthotelul îmbină serviciile de ospitalitate oferite de industria hotelieră cu accentul pus pe intimitate și personalizarea spațiului de locuit.

Astfel, fiecare apartament din proiectul UpArt Hotel, semnat de Borodi Design, are elemente unice, o personalitate distinctă, dar și trăsăturile comune date de bunul gust, inspirația artistică, materialele de calitate utilizate în amenajare.

Pentru primul apartament prezentat, Borodi Design a ales inspirația stilului art deco, dorind să creeze o atmosferă luxoasă, glam, sublinată prin detaliile de alamă și sticla striată, formele geometrice clare.

Cromatica folosită joacă un rol important, folosindu-se nuanțe curajoase, de mare impact, tocmai pentru a scoate în evidență elementele specifice stilului art deco.

Scaunele de la Gamoni se potrivesc perfect cu atmosfera vizată, iar corpurile de iluminat de la Unique Lighting, respectiv lustra Veros și aplica Whistle pun întregul design în cea mai favorabilă lumină.

Al doilea apartament are concept edgy,  unde predomină un joc al formelor rotunjite.

Fiind un apartament cu un singur open space (nu are dormitor separat) despărțitorul format din oglinzi joacă un rol important în delimitarea spațiilor.

Mobila de bucătărie reprezintă o combinație interesantă de materiale: front din tablă perforată, cadru metalic și blat din compozit terrazzo (care se regăsește și în zona de dining).

Frezările la corpul TV readuc în atenție liniile curbe, iar corpurile de la intrare sunt accesorizate cu șipci de lemn semirotunde – detalii mici care fac acest concept unic și armonios.

Zona de dining este proiectată sub formă de bar, cu o masă înaltă,  cu o formă interesantă, deasupra căreia este amplasată lustra Rey SP4 de la Unique Lighting.  Un detaliu simpatic este peretele tip tablă de scris, unde musafirii pot lăsa mesaje.

Pentru a rupe monotonia griului de la mobilier, Borodi Design a optat pentru nuanțe vibrante, de  albastru marin și roz. Scaunele provin de la Gamoni, iar corpurile de iluminat din bucătărie și hol sunt de la Unique Lighting, modelul Passage 5.

Pentru a afla mai multe detalii privind colaboratorii care au contribuit la crearea UpArt Hotel:

Borodi Design – facebook.com/borodidesign

Unique Lighting – uniquebyklausen.com

Gamoni – gamoni.ro

Borodi Construct Select – borodiconstructselect.ro/en/

 

Pentru mai multă inspirație, vizitează site-ul Unique by Klausen!

#yourlighting style!